Categoriile generale de încadrare a grupului țintă, conform Ghidului solicitantului și a Aplicației de proiect sunt:
Pauperii extremi/ persoanele care trăiesc în sărăcie extremă
Persoanele fără adăpost
Persoanele asistate social
Persoanele de etnie rromă
Persoanele din focare vechi de tuberculoză
Beneficiarii din centrele rezidențiale pentru vârstnici
Beneficiarii din centrele de recuperare și reabilitate neuropsihiatrică
Caracteristică obligatorie: persoanele adulte, din Jud. Mureș, care locuiesc în mediul rural
a) au domiciliul din actul de identitate în mediul rural
b) au domiciliul în mediul urban, și reședința în mediul rural. Este considerată reședință locația în care o persoană locuiește de cel puțin 15 zile.
Localitățile specifice prioritare incluse în proiect au fost alese în funcție de procentele ridicate de persoane vulnerabile, raportate la populația generală a localității, de recomandările medicale și de disponibilitatea și cooperarea asistenților medicali comunitari, mediatorilor rroma și a cadrelor medicale din teritoriu.
Conform instrumentelor de documentare și informare realizate în cadrul proiectului, care oferă indicații specifice de includere sau excludere a potențialilor beneficiari, în funcție de apartenența la caracteristicile de vulnerabilitate, au fost definite categoriile specifice de încadrare ale grupului țintă astfel:
Persoanele pot beneficia de activitatile de informare, educare si/sau screening prevazute in proiect daca se incadreaza in cel putin unul dintre criteriile de mai jos:
Sărăcie extremă
1) Persoanele care nu dispun de niciun venit
2) Persoanele al căror venit individual lunar se află sub 600 lei/ lună (valoarea aproximativă a venitului minim garantat), incluzând orice tip de venit, indiferent dacă aceștia dețin sau nu bunuri sau proprietăți
3) Persoanele al căror venit lunar pe cap de familie se află sub 600 lei/ lună (valoarea aproximativă a venitului minim garantat), incluzând orice tip de venit, indiferent dacă aceștia dețin sau nu bunuri sau proprietăți
4*) Persoanele care au venitul lunar între 600 lei și 2000 lei individual și/sau pe cap de familie și fac parte dintr-una dintre categoriile cu risc ridicat de sărăcie și excluziune socială: persoanele șomere, inactive, vârstnicii peste 65 ani, persoanele cu nivel scăzut de instruire (fără studii, primar, gimnazial) sau gospodăriile în care se află cel puțin doi adulți și trei sau mai mulți copii.
Persoană fără adăpost
5) Persoane care locuiesc pe stradă sau în locuri publice fără a avea un adăpost care are caracteristicile unei locuințe
6) Persoane cărora le lipsește un adăpost care să îndeplinească condițiile definitorii unei locuințe (locuiesc în adăposturi temporare sau nepotrivite din punct de vedere al condițiilor de locuit, inclusiv locuințe precare, case mobile, clădiri non-convenționale, case dezafectate, adăposturi cu rată de suprapopulare)
7) Persoane aflate în centre rezidențiale pentru persoanele fără adăpost, atât private cât și publice (adăposturi de noapte, centre sociale de urgență, centre de găzduire temporară a persoanelor adulte fără adăpost, centre de integrare socio-profesională pentru adulții fără adăpost)
8*) Persoane care se află în instituții care oferă cazare sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate, şi nu au domiciliu ori reşedinţă (incluzând tinerii care urmează să părăsească centrele de plasament, persoane din penitenciare, vârstnici, persoane adulte cu dizabilități, victime ale violenței domentice, victime ale traficului de persoane și orice persoană care beneficiază de servicii sociale cu cazare – descrise pe larg în Nomenclaroul Serviciilor Sociale, aprobat conform Hotărârii nr. 867/2015
9*) Persoane care locuiesc în locații nesigure și se află în incapacitate de a susţine o locuinţă în regim de închiriere (la familie/prieteni, fără temei legal, proprietate ilegală) ori sunt în risc de evacuare (au ordine de evacuare active, ordine de reîmproprietărire)
Beneficiar asistență socială
10) Beneficiază de ajutor social susținut de bugetul de stat/bugetele locale
11) Beneficiază de alocația pentru susținerea familiei
12) Beneficiază de ajutoare de urgență susținute din bugetul de stat și/sau din bugetele locale, acordate pentru situații datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, etc.
13) Beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței începând cu luna noiembrie 2023
14) Beneficiarii din centrele publice de asistență și îngrijire
15*) Beneficiază de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale: indemnizația lunară de hrană HIV/SIDA, indemnizația lunară acordată persoanelor cu handicap grav și accentuat.
16*) Părintele, tutorele sau persoana care beneficiază de prestații sociale pentru că se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere și întreținere.
Etnie romă
17) Persoanele care se autodeclară ca aparținând etniei rome
18) Persoanele care dețin dovada apartenenței la etnia romă – adeverință de la primărie, prefectură, Partida Romilor sau orice alta organizație/fundație romă înregistrată pe teritoriul României.
Focar de TB
19) Persoanele care fac parte din comunitatea proximală în care sunt în prezent 3 cazuri active de tuberculoză și nu au beneficiat de examinare medicală pneumologică în ultimele 6 luni
20) Persoanele care conviețuiesc/au conviețuit și au/au avut o gospodărie comună cu o persoană bolnavă de tuberculoză și nu au beneficiat de examinare medicală pneumologică în ultimele 6 luni
21) Persoanele care lucrează cu o persoană bolnavă de tuberculoză și nu au beneficiat de examinare medicală pneumologică în ultimele 6 luni.
Beneficiarii din centrele rezidențiale pentru vârstnici
22) Persoanele care locuiesc în centre publice rezidențiale pentru vârstnici
23*) Persoanele care locuiesc în centre private rezidențiale pentru vârsnici
Beneficiarii din centrele de recuperare și reabilitate neuropsihiatrică
24) Persoanele care locuiesc în centre publice de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică
25*) Persoanele care locuiesc în centre private de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică
*categoriile marcate cu asterisc reprezintă categorii secundare de apartenență la grupul țintă. Beneficiarii din aceste categorii vor reprezenta o minoritate din totalul beneficiarilor în proiect.